Link-uri utile

Această procedură este parte a aplicației XProc - Codul muncii



DECLANŞAREA CONFLICTULUI DE INTERESE



I. REGLEMENTARE

Art. 12-16 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă.

II. SCOPUL PROCEDURII

Scopul prezentei proceduri este de:
- a descrie etapele care se parcurg pentru declanşarea conflictului de interese;
- a stabili documentele care se întocmesc în cadrul realizării procedurii;
- a prezenta conţinutul documentelor care se întocmesc în cadrul realizării procedurii.

III. DOMENIU DE APLICARE

Procedura se aplică oricărui conflict de muncă ce intervine între salariaţi şi unităţi în legătură cu începerea, desfăşurarea şi încheierea negocierilor colective.
Nu pot constitui obiect al conflictelor de interese revendicările salariaţilor pentru a căror rezolvare este necesară adoptarea unei legi sau a altui act normativ.
Conflictele de interese pot avea loc:
a) la nivelul unităţilor;
b) la nivelul grupurilor de unităţi, al ramurilor ori la nivel naţional.
Conflictele de interese pot avea loc şi la nivelul unor subunităţi, compartimente sau al unor grupuri de salariaţi care exercită aceeaşi profesie în aceeaşi unitate, în măsura în care între partenerii la negocieri s-a convenit ca aceştia să îşi stabilească, în mod distinct, în contractul colectiv, condiţiile de muncă.

IV. DESCRIEREA ETAPELOR PROCEDURII

 

1. Premisele declanşării conflictului de interese

Conflictele de interese pot fi declanşate în următoarele situaţii:
a) unitatea refuză să înceapă negocierea unui contract colectiv de muncă, în condiţiile în care nu are încheiat un contract colectiv de muncă sau contractul colectiv de muncă anterior a încetat;
b) unitatea nu acceptă revendicările formulate de salariaţi;
c) unitatea refuză nejustificat semnarea contractului colectiv de muncă, cu toate că negocierile au fost definitivate;
d) unitatea nu îşi îndeplineşte obligaţiile prevăzute de lege de a începe negocierile anuale obligatorii privind salariile, durata timpului de lucru, programul de lucru şi condiţiile de muncă.

Pe durata valabilităţii unui contract colectiv de muncă salariaţii nu pot declanşa conflicte de interese.
Fac excepţie de la regula de mai sus situaţiile prevăzute la lit. d).

2. Sesizarea existenţei premiselor declanşării unui conflict de interese

În toate cazurile în care într-o unitate există premisele declanşării unui conflict de interese, sindicatele reprezentative sau, în cazul în care în unitate nu este organizat un astfel de sindicat, reprezentanţii aleşi ai salariaţilor vor sesiza unitatea despre această situaţie.
Sesizarea se va face în scris, cu precizarea revendicărilor salariaţilor, inclusiv a motivării acestora, precum şi a propunerilor de soluţionare. Conducerea unităţii este obligată să primească şi să înregistreze sesizarea astfel formulată.
Cerinţa sesizării în scris de mai sus se consideră îndeplinită şi dacă revendicările salariaţilor, motivarea acestora şi propunerile de soluţionare sunt exprimate de sindicatul reprezentativ sau de către reprezentanţii aleşi ai salariaţilor cu ocazia primirii la conducerea unităţii şi dacă discuţiile purtate au fost consemnate într-un proces-verbal.

3. Răspunsul unităţii la revendicările salariaţilor

Conducerea unităţii are obligaţia de a răspunde în scris sindicatelor sau, în lipsa acestora, reprezentanţilor salariaţilor, în termen de două zile lucrătoare de la primirea sesizării, cu precizarea punctului de vedere pentru fiecare dintre revendicările formulate.

4. Declanşarea conflictului de interese

În situaţia în care unitatea nu a răspuns la toate revendicările formulate sau, deşi a răspuns, sindicatele nu sunt de acord cu punctul de vedere precizat, conflictul de interese se consideră declanşat. Sindicatul, respectiv, reprezentanţii salariaţilor, vor adopta în acest sens o hotărâre de declanşare a conflictului de interese.

Conflictele de interese la nivel de grup de unităţi, de ramură şi la nivel naţional pot avea loc numai după înregistrarea prealabilă a acestora la unităţile componente ale structurilor respective, potrivit legii.

V. RAPORTURI CU ALTE PROCEDURI

Precede: concilierii conflictului de interese.

VI. SANCŢIUNI

 

VII. ASPECTE PRACTICE

 

VIII. MODELE TIP

1. Sesizarea existenţei premiselor declanşării conflictului de interese

2. Procesul-verbal privind revendicările salariaţilor

3. Răspunsul unităţii la revendicările salariaţilor

4. Hotărârea de declanşare a conflictului de interese



Copyright Proceduri Consulting SRL © - Toate drepturile rezervate

 
articole asemanatoare

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează